Ascultați acest articol
Când fermierul Willie Lyons din Hawke's Bay a preluat ferma familiei sale, veche de 100 de ani, cu ovine și bovine de carne, partea cea mai grea nu a fost moștenirea terenului, ci învățarea deciziilor care vin odată cu el.
Lyons conduce Glenalvon altfel decât majoritatea fermierilor. Este proprietarul afacerii și o supraveghează în timp ce lucrează în afara fermei, iar administratorul fermei, Tim Fairweather, coordonează activitatea de zi cu zi. Acest model funcționează doar dacă amândoi văd aceeași imagine, iar aici tehnologia își dovedește valoarea.
De la programele financiare și platformele de gestionare a animalelor până la gardul virtual, datele în timp real din fermă au înlocuit presupunerile cu dovezi. Lyons spune că este „o schimbare radicală”: în loc să se bazeze pe ceea ce cred oamenii că se întâmplă, deciziile se iau pe baza a ceea ce au efectiv în față.
Vorbind în cadrul unui panel Gallagher Animal Management la National Fieldays, Lyons a susținut că succesiunea este un transfer al deciziilor, nu doar un transfer de bunuri. În condițiile în care Noua Zeelandă se confruntă cu unul dintre cele mai mari transferuri de avere agricolă între generații din istoria sa, fermele care vor trece cu bine prin acest proces vor fi cele în care cunoștințele nu rămân închise în mintea unei singure persoane.
În cazul gardului virtual, acesta este al doilea beneficiu, mai discret. Dincolo de câștigurile la pășunat, pune locația animalelor, deplasările lor și utilizarea pășunii la dispoziția tuturor celor care au nevoie să le vadă: proprietarul, administratorul și generația care urmează.
Citiți povestea completă pe Gallagher Knowledge Hub.
